În ciuda avertismentelor, se păstrează pe la noi atitudinea complet greșită de a lua antibiotice fără
avizul unui specialist. N-ar fi mai bine oare să apelăm la izvorul nesecat de leacuri in farmacia
verde?

Usturoiul e regele!
Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Probabil că nu există pe lume un antibiotic natural mai
puternic și mai eficient ca usturoiul. Acesta reușește să distrugă germeni și virusuri în fața cărora
până și penicilina se dă bătută. Cercetătorii au descoperit că numai 1 mg de usturoi este echivalentul
a 25 de unități de penicilină! Aliina, alicina și ajoena, substanțele pe care le conține usturoiul, au
efecte nebănuite asupra intoxicațiilor cu salmonella, stafilococilor și streptococilor, înlăturând cu
succes difteria, furunculele, scarlatina, febra reumatică, febra tifoidă, conjunctivita, candidoza
vaginală, infecțiile urechilor. În plus, reglează, colesterolul, stopează tumorile maligne și poate ține
în frâu cea mai temută boală a zilelor noastre, SIDA.
La o banală durere de gât sau de măsea, o răceală sau cine știe ce altceva ne deranjează starea de
sănătate, primul lucru pe care suntem tentați să-l facem este să ne tratăm după rețetele date din
gură-n gură. De cele mai multe ori greșite, făcând mai mult rău decât bine, acestea includ, printre
altele, și antibiotice. Or, se știe, luate după ureche și nu la sfatul specialistului, antibioticele sunt
periculoase! Dacă tot ții neapărat să amâni vizita la medic și să te tratezi la domiciliu, folosește mai
bine remedii naturale care, chiar dacă nu te lecuiesc de boală, măcar nu-ți fac rău pe termen lung.

Iată câțiva aliați de nădejde care pot înlocui antibioticele:
Arnica dă tonus
Arnica este cunoscută mai ales ca remediu pentru tratarea urmelor. Totuși, încă din cele mai vechi
timpuri, această plantă este utilizată în tratamentul infecțiilor. Stimulează sistemul imunitar și ne
protejează de bacterii și microbi, în special la nivelul căilor respiratorii, motiv pentru care este
adesea recomandată suferinzilor de amigdalită cronică, sinuzită, laringită sau faringită. Mai mult,
energizează organismul în perioada de iarnă și tonifică sistemul nervos. Se folosește preponderent
sub formă de tinctură.
Atenție! Nu trebuie să depășească doza maximă de 30 de picături pe zi, întrucât, peste această
limită, arnica poate deveni toxică. Nu se administrează copiilor.
Cimbru și cimbrișorul luptă cu virozele
Amigdalită, sinuzită, infecții dentare, urinare, gripă, astm, la toate reușește să le vină de hac
bătrânul condiment, cimbrul. O picătură sau cel mult două de ulei de cimbru, luate de trei ori pe zi,
timp de 9 zile, fac minuni. Poate acționa cu succes și împotriva candidozei vaginale, utilizat extern,
în amestec cu alifie și gălbenele. Atenție! Trebuie evitat uleiul de cimbru la menstruație și în timpul
sarcinii. Viroza cu tuse înecăcioasă e cel mai de temut inamic al iernii. Dar tratamentul cu cimbrișor
ne scapă de griji. Ceaiul de cimbrișor este un expectorant de elită, calmează spasmele și alungă
răgușeala. Două lingurițe de plantă la o cană de apă clocotită dau naștere unei infuzii tămăduitoare.
Se bea cu înghițituri mici, îndulcit cu miere.
Hreanul desfundă nasul
Cel puțin asta spun bătrânii și s-a dovedit că e adevărat. Dar nu e singura proprietate a acestei
rădăcini binefăcătoare. Hreanul este foarte bogat minerale, vitamine și conține elemente capabile să
lupte împotriva bacteriilor, ca un adevărat antibiotic.
În plus, poate distruge celulele cancerigene din organism și întărește sistemul imunitar prin aportul
ridicat de vitamina C. Dacă mai luăm în considerare și faptul că arde grăsimile și ajută la pierderea
kilogramelor în plus, chiar merită să nu lipsească din casă.
Pentru a calma simptomele sinuzitei sau rinitelor, e suficient să ții pe frunte o compresă cu hrean
ras. Bronșita, gripa sau pneumonia se sperie de compresele cu hrean aplicate pe piept. Numai că,
dacă apare o senzație de arsură sau usturime, compresele trebuie îndepărtate de îndată.
În vin stă… sănătatea
Cine și-ar fi imaginat că parfumata licoare a lui Bachus poate avea atâtea virtuți terapeutice?! Pe
lângă alte proprietăți deja bine cunoscute, vinul mai posedăpe aceea de…bactericid! Se spune că
distruge până și virusul poliomieliteiși cel hepatic. Iar în timpul marilor epidemii, precum cea de
holeră și de tifos, vinul a fost principala sursă de apărare împotriva infecțiilor.