lunaDe după deal răsare luna,
Lumina-i clinchet de cleştar prin minte,
Mi se sparg câmpii de gheaţă,
Pielea mi se înfioară,
Şi se crapă-n rădăcini bătrâne,
Care ies ca nişte vene,
Învolburând norii de furtună,
Arborii stângaci cu dor de lună…

Şi e dus în amintire cel ce inima şi-o caută,
Cuminte ca un lup sihastru, pustiind pustiul lumii…
Ia-ţi mireasa, lup bolnav, că te-o îngriji pământu-n moarte,
Şi te-or mângâia viermi şi termite,
Te-or împrăştia în toată glia…

Nu-ţi săpa scorburi adânci,
Fii cu ochii-atent spre lună,
Semnal de-ţi dă, tu sari îndată,
Căci nu-i timp de noapte bună…

Ai postit cu răutate, şi pe toţi i-ai blăimuit,
Nimeni să te cheme, nimeni, tu eşti dus printre străini…

Verdele nici că se-arată, printre umbrele ei reci…
Lună, ce de după dealuri salţi iar bolta,
Saltă-mă, ia-mă cu tine, du-mă departe, nicăieri,
Şi hai să colindăm noi lumea, să ne învârtim în jurul ei,
Şi apoi când ceasul vine,
Să răsărim pe flori de tei….