Cuvântul educație derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Așadar, educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Termenul educație cunoaște diferite definiții, cum ar fi aceea de ,,artă de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”, conform lui Platon sau, în opinia lui Immanuel Kant, educația este cea care contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății. Oricare ar fi definiția educației, putem concluziona că prin aceasta se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva societății.

În ceea ce privește educația parentală, în familie educaţia unui copil constă în ceea ce trăieşte copilul, nu în ceea ce i se spune (cuvintele ca atare). Copilul trăieşte faptele părinţilor (care îi vor servi drept model) şi mesajul din spatele frazelor care i se spun. Doar în cazuri de retard grav, un copil nu va percepe niciun mesaj ascuns. Mesajele ascunse nu sunt percepute conștient decât în rare cazuri, le percepe întotdeauna inconștientul care le emite apoi conștientului în situații similare de viaţă cu cele în care au fost date.

Până la urmă, familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influențează și modelează persoana umană. Sunt două cauze care explică influența familiei asupra persoanei: una este legată de faptul că acțiunea familiei se exercită prima, încă din primele clipe de viață ale copilului, iar a doua este aceea că multă vreme familia e calea prin care se canalizează oricare altă acțiune de socializare. Studiile arată că eficacitatea acțiunii mediului e foarte mare în primii ani, mică mai târziu și foarte mică după 25-30 ani.

Regulile cele mai simple se învaţă şi se respectă în familie, se reflectă în comportamentul din grup (şcoală, prieteni, stradă) şi reintră în circuitul de comunicare intrafamilială care stă la baza relaţiilor intime şi de muncă – dacă au fost iniţiate prin conversaţie şi supravegheate de adult.

Comportamentul părinţilor caracterizat prin căldură afectivă, răsplata acordată pentru merite are consecinţe favorabile în achiziţionarea de către adolescent a unor itemi structurali ai personalităţii lui, a independenţei de a avea o identitate, a autoevaluării, etc.

Deoarece în familiile cu dezvoltare normală copiii sunt mult mai cooperanţi, sunt veseli, învaţă să spună glume, să râdă și să se bucure, să stocheze și să distribuie informaţia cu mai multă ușurință, părinții trebuie să fie mult mai atenți și mai implicați în educația propriilor copii, care sunt, până la urmă, tinerele speranțe ale noastre, ale tuturor!