Trebuie să ajungi la ginecolog pentru o ecografie transvaginală, dar îți este teamă, așa că nu știi ce
să mai faci pentru a întârzia momentul? Mergi fără grijă, deoarece nu este o analiză dureroasă și
nici prea incomodă. Cele care și-au făcut deja investiția pot confirma.

În ce constă analiza?
Ecografia transvaginală se realizează, de obicei, pe masa ginecologică de examinare. Pacienta
trebuie să stea întinsă, cu șoldurile ridicate. Medicul ginecolog va introduce o sondă în vagin, prin
intermediul căreia va putea vizualiza, pe un ecran atașat, organele interne sau sarcina în dezvoltare a
pacientei, după caz. Nu trebuie să îți faci griji, deoarece sonda este foarte subțire și, în plus, se unge
cu un gel special, care are efect lubrifiant. Așadar, procedura nu este una dureroasă. În urma
investigației, se pot măsura și consulta organele genitale interne ale pacientei, putând observa
eventuale tumori sau cheaguri de sânge. În cazul în care ecografia se realizează în timpul urmăririi
unei sarcini, medicul ginecolog va putea observa starea embrionului.
În ultima perioadă, în cabinetele ginecologice moderne este utilizată din ce în ce mai des ecografia
transvaginală. Aceasta permite o vizualizare completă a organelor genitale feminine și, în plus,
poate depista și o sarcină incipientă. De aceea, este folosită cu succes de majoritatea medicilor
specialiști.
Înainte de consult, medicul va pune pacientei câteva întrebări de rutină, cu privire la data ultimei
menstruații, numărul de sarcini avute, intervențiile chirurgicale, simptomele și rezultatele analizelor
uzuale. Abia apoi va începe consultarea propriu-zisă.

E nevoie de pregătire specială?
Pentru efectuarea acestei analize nu este necesară o pregătire în prealabil. Pacienta care urmează să
facă o astfel de investigație trebuie doar să își golească vezica urinară înainte de examinare.

Cât durează?
O ecografie transvaginală durează, în general, între 10-20 de minute, de la caz la caz, cu excepția
consultului unei sarcini gemelare, situație în care va dura mai mult, în funcție de necesități.

Are efecte adverse?
Nu, ecografia transvaginală, ca de altfel orice altă ecografie, nu dăunează organismului, și nici
fătului în dezvoltare, în cazul unei eventuale sarcini.
Spre deosebire de radiografii, nu există nici o mențiune de recomandare a unui număr maxim de
efectuări ale acestui test. Așadar, poți face investigația liniștită, deoarece nu există efecte adverse
asupra corpului tău.