Orice medicament are efecte adverse, chiar și remediile naturale au, dar, în momentele de criză,
alegi răul cel mai mic. Pentru a reduce la maximum aceste efecte, trebuie să urmeză câteva reguli
simple.

Antibiotice, doar la recomandarea medicului
Obiceiul unor persoane de -ași administra antibiotice, cum simt că au o gripă, este greșit. Ele se iau
doar la indicația medicului. Anumite afecțiuni nu se tratează cu acest tip de medicamente și numai
doctorul îți poate indica tratamentul potrivit pentru tine. Totodată, dacă nu iei antibioticele corect,
poți dezvolta rezistență la ele și altă dată nu mai sunt eficiente.
Pe de altă parte, dacă ai probleme cu stomacul, acestea ți-ar putea face rău. Spune-i medicului
înainte de a ți le prescrie dacă suferi de gastrită, ulcer, hiperaciditate stomacală sau dacă știi că ești
alergic la penicilină, iar el va alege tratamentul potrivit pentru tine. În cazul problemelor de stomac,
antibioticele se pot administra pe altă cale (injectabilă) sau se poate lua, în paralel, un medicament
care să reducă aciditatea stomacală. O altă problemă este că distrug flora stomacală și acest lucru
poate duce la apariția micozelor. De aceea, medicul sau farmacistul poate recomanda persoanelor
sensibile la astfel de afecțiuni administrarea, în paralel, a unui medicament antimicotic. Mai poți
mânca în acea perioadă iaurt, care ajută la refacerea florei stomacale.
Totuși, trebuie să ții seama să îl consumi la cel puțin două ore de la administrarea medicamentului,
iar, în cazul produselor care conțin tetraciclină, este contraindicată consumarea produselor lactate,
pentru că medicamentul nu se mai asimilează.

Atenție la antiinflamatoare
Riscul cel mai mare pe care îl reprezintă această grupă de medicamente este faptul că pot provoca
crize de ulcer sau gastrită, din cauza acidității crescute pe care o provoacă în stomac.
De aceea, pacienților care știu că au astfel de probleme li se recomandă evitarea antiinflamatoarelor
sau administrarea lor prin supozitoare. Totodată, aceste medicamente duc la reținerea apei în corp și,
pe durata tratamentului, se recomandă un regim sărac în sare și un consum ridicat de lichide (apă,
ceai de plante neîndulcit, sucuri naturale de fructe). Cei care suferă de deshidratare (sau nu se
hidratează suficient în perioada în care fac tratamentul) riscă să facă insuficiență renală acută. Un
binecunoscut antiinflamator, acidul acetilsalicilic, poate agrava astmul bronșic. Așa că, celor cu
această afecțiune li se recomandă alte medcamente în locul lui.

Tratament cu paracetamol, nu mai lung de 5 zile
Paracetamolul este un medicament foarte des folosit și fără prescripție medicală. Este un antipiretic
(medicament care scade febra) foarte eficient, dar este mai puțin cunoscut faptul că cel mai frecvent
efect secundar al acestuia este insuficiența hepatică. Acest lucru înseamnă că, dacă este luat în doze
crescute, timp îndelungat, afectează ficatul. De aceea, tratamentele cu paracetamol nu trebuie
urmate mai mult de 5 zile consecutiv.

Când să luăm medicamente
Este de preferat să luăm medicamente doar la recomandarea medicului sau a farmacistului. Pentru
afecțiunile mai puțin grave, poți lua și medicamente care se cumpără fără rețetă.
Totuși, Andreea Brbură recomandă precauție. Nu trebuie luate decât după o consultare temeinică a
prospectului, pentru a vedea dacă acel medicament îți folosește într-adevăr și dacă nu cumva este
contraindicat pentru tine. Dacă apar probleme sau starea ta de sănătate nu se ameliorează după
câteva zile de la administrarea medicamentului, adresează-te medicului sau farmacistului.
Ține cont de faptul că, dacă ești însărcinată ori ai insuficiență renală sau hepatică, majoritatea
medicamentelor îți sunt contraindicate. În acest caz, nu vei lua niciun medicament fără să consulți,
în prealabil, medicul.

Somniferele pot da dependență
Viața stresantă pe care o avem poate duce, uneori, la dereglări ale somnului. Uneori, medicul ne
poate prescrie somnifere sau noi putem lua decizia că avem nevoie de pastile penru a dormi.
Trebuie să știi că acestea pot fi de două feluri: hipnoinductoare (induc un somn normal) și
hipnocoercitive (forțează somnul). Acestea din urmă provoacă o trezire greoaie și dau somnolență în
timpul zilei. De aceea, sunt interzise șoferilor sau celor care lucrează cu mașini. Sunt mai indicate
somniferele care induc un somn normal, foarte apropiat de cel natural. Acestea nici nu au atâtea
efecte adverse ca hipnocoercitivele și nici nu se pot folosi în scop suicidal.
O problemă a somniferelor de orice tip e că produc dependență dacă sunt folosite un timp mai
îndelungat. După 10-20 de zile de administrare scade efectul și există tendința de a crește doza. Nu
e indicată nici oprirea bruscă a tratamentulu, pentru că apare sindromul de abstinență (iritabilitate
crescută, insomnii). De aceea, doza se scade treptat până la încetarea administrării. Aceeași
recomandare se face și în cazul andidepresivelor.