Luni – Varză nouă cu carne de porc
Ingrediente – 3 verze nu prea mari, 200 g carne de porc tăiată bucățele, 2 cepe, 1 cârnat afumat, 2
linguri de bulion, sare, piper
1. Se curăță varza de primele foi, apoi se taie pe jumătate și se toacă mărunt. Se freacă cu sare.
2. Ceapa se curăță, se spală și se toacă mărunt. Se pune într-o cratiță adâncă ulei la încins peste
care se pune ceapa, carnea și cărnatul tăiat felii, până se călește puțin, apoi se adaugă varza
și se mai completează cu puțină apă. Se lasă să fiarbă 30-40 de minute.
3. Spre sfârșit se pune bulionul și piperul și se mai lasă la fiert aproximativ 10 minute, la foc
mic.

Marți – Mămăliguță cu sos tomat și cărniță
Ingrediente – 400 g carne de porc nu prea grasă, 1 morcov mijlociu, o ceapă medie, o lingură de
bulion, 6 roșii cherry, 500 g mălai (pentru mămăligă), 800 ml de apă, 4 linguri cașcaval ras, o
legătură pătrunjel, ulei pentru prăjit (foarte puțin deoarece lasă grăsime și carnea de porc), sare,
piper.
1. Carnea se spală și se porționează în 4 bucăți și se pune la prăjit
2. Ceapa și morcovul se curăță, se spală și se toacă mărunt.
3. După ce s-a prăjit se scoate carnea și se pune în același ulei, ceapa și morcovul, care se
călesc. Când s-au înmuiat, se pune bulionul și puțină apă și se mai lasă la fiert. Între timp, se
pune sarea, piperul și pătrunjelul tocat. Se mai lasă să fiarbă cam 1-2 minute. Se pun roșiile
și se călesc și ele întorcându-le continuu.
4. Pentru mămăligă, într-o cratiță se pun la fiert cele 8 căni cu apă și puțină sare. Când apa
clocotește se pune în ploaie mălaiul mestecându-se continuu ca să nu se formeze cocoloașe.
5. Se servește cu cașcaval ras peste mămăligă.

Miercuri – Salată grecească
Ingrediente – 1/2 kg roșii, 2 castraveciori de grădină sau unul mijlociu de seră, 100 g măsline negre,
150 g brânză de capră, o lingură de capere, busuioc, piper, oregano, 3 linguri de ulei de măsline
1. Se spală roșiile și castraveții. Se taie roșiile jumătăți, dacă sunt roșii cherry, iar dacă sunt
roșii normale se taie felii mai mici. Se pun apoi într-un castron.
2. Castraveții se taie rondele, felii subțiri și se pun și ei peste roșii.
3. Brânza, de preferat de capră, dar dacă nu aveți poate fi orice alt fel de brânză telemea, se taie
cubulețe, apoi se pune și ea în castron, peste celelalte ingrediente.
4. Măslinele se spală și se adaugă și ele peste porția din castron.
5. Se pun și caperele.
6. Se adaugă sare, piper, busuioc și oregano, după gust. Ar fi de preferat să folosiți busuioc
proaspăt, dar dacă nu aveți este bun și cel la plic .
7. La sfârșit se pune uleiul de măsline.

Joi – Ciorbă de legume
Ingrediente – 2 cartofi, 2 cepe, 2 morcovi, 100 g fasole uscată, 3 sau 4 roșii, 200 g ciuperci
proaspete sau 1/2 cutie de ciuperci, o legătură de pătrunjel
1. Cartofii, morcovii și ceapa se spală și se curăță.
2. Roșiile și celelalte legume se spală.
3. Se taie cubulețe legumele, inclusiv ciupercile, iar ceapa se toacă mărunt. Cartofii trebuie
tăiați cuburi mai mari.
4. Într-o oală de 4 litri se pune puțin ulei la încălzit și apoi se adaugă ceapa să se călească, până
când prinde o culoare aurie.
5. Într-o oală cu 3 l de apă se pune ceapa călită, sare și legumele tăiate mărunt, și se lasă să
fiarbă aproximativ 1 oră, la foc moderat, până când legumele se pot înțepa ușor cu furculița.
6. Pătrunjelul se spală, se toacă mărunt și se pune peste ciorbică. Se mai dă în două sau trei
clocote și se oprește focul.
7. Se poate servi cu pâine proaspătă sau cu crutoane.

Vineri – Orez cu ciuperci
Ingrediente – 200 g orez, 100 g bacon afumat tăiat cubulețe, 1 cutie ciuperci, 2 cepe, 1 cană cu vin
alb, 2-3 căței de usturoi, 1 morcov, sare, piper, condimente, o legătură de pătrunjel.
1. Ceapa și usturoiul se curăță de coajă. Se spală și se toacă mărunt.
2. Ciupercile se scot din cutie și se trec printr-un jet de apă, după care se taie bucăți mai mici,
dar nu foarte mărunt.
3. Morcovul se curăță, se spală și se toacă mărunt în cubulețe.
4. Într-o cratiță mai adâncă se pune puțin ulei sau unt la încălzit și apoi se pune ceapa, usturoiul
și morcovul. Când au devenit aurii, se pun ciupercile să se călească puțin și baconul. Se
sting cu cana cu vin alb.
5. Apoi se adaugă și orezul care a fost spălat bine. Se lasă să se călească puțin, mestecându-se
continuu câteva secunde, apoi se toarnă apa.
6. Se pune totul la cuptor aproximativ 20 de minute
7. Când se scoate din cuptor se presară puțin pătrunjel.

Sâmbătă – Ruladă cu carne și mazăre
Ingrediente – 1 kg carne de porc macră, 500 g carne de vită tocată, 200 g de mazăre, 2 cepe, 1 ou,
sare, piper, foi de dafin
1. Se spală pulpa de porc și se taie pentru a se forma o foaie nu foarte groasă (2 cm).
2. Se curăță ceapa, se spală și se toacă mărunt. Carnea tocată se pune la prăjit într-o tigaie.
Când este gata se scoate și se pune la călit ceapa, care la rândul ei se pune peste carnea
tocată prăjită.
3. Mazărea se pune la fiert 20 de minute. Se scoate apoi și se pune peste tocătură. Se amestecă
cu oul, fiert tare și tăiat, sarea și piperul, după gust.
4. Peste pulpa de porc se pune compoziția obținută. Se rulează și apoi se leagă cu o sfoară să
nu se desfacă la cuptor. Se unge cu ulei și se pune într-o cratiță înaltă. Se pune apă, câteva
boabe de piper și câteva foi de dafin.