Te plângi tot mai des de rureri de cap? Ți-e teamă că sănătatea ta poate fi în pericol? Când
durerile îți răpesc liniștea, învață să le stăpânești ușor și ieftin.
Cefaleea sau durerea de cap a devenit una dintre cele mai răspândite suferințe, iar femeile sunt cele
mai afectate în fiecare lună. În zilele menstruației o tolerezi, cunoști cauza și iei câte un calmant să
te ajute. Dar când durerea se repetă, este cazul să mergi la medic. Trebuie să descoperi cauza fără
întârziere deoarece, uneouri, poate fi semnul unei boli grave.
Durerile prelungite se pot asocia cu greața și fotofobie
Femeile suferă de două ori mai mult de dureri de cap decât bărbații, iar cefaleea apare frecvent între
30 și 40 de ani. Durerile de cap ușoare, de intensitate moderată, le poți suporta fără să iei
medicamente. Dar sunt dureri de cap care durează o săptămână, două consecutiv. Când durerea
devine atât de puternică, suferi de migrenă asociată cu greață, vomă sau fotofobie.

Calmantele te ajută să dormi
Cefaleea are cauze multiple. Niciun medic nu poate recomanda un tratament adecvat decât după
investigații amînunțite. Cele mai răspândite forme de cefalee sunt simple tulburări psihologice
provocate de depresie sau stres. În aceste situații, este bine să iei analgezice sau sedative ușoare care
te vor ajuta să dormi liniștită noaptea.
Sedativele scad intensitatea durerii
Migrena, cea mai intensă durere de cap, afectează aproximativ 5-10 % din populația globului. Când
este asociată cu tulburări digestive, greață și vomă, poți solicita la farmacie fie sedative, fie
medicamente care reglează circulația cerebrală. Dar în primul rând, trebuie să consulți un specialist.
Vasodilatatoarele combat durerea când ai febră
Durerea de cap poate fi adesea simptomul unei alte afecțiuni, ca de exemplu gripa. Dacă ai stat în
curent sau ai consumat băuturi reci, caută medicamente specifice pentru răceală care să conțină
substanțe antiinflamatorii. Când faci febră, sunt indicate medicamentele vasodilatatoare cerebrale.
O soluția la îndemâna oricui: schimbă dieta zilnică
Este important să faci un consult medical dacă durerile de cap sunt prea mari. Dar când testele
clinice arată că nu există nici o afecțiune îngrijorătoare, ai putea să schimbi alimentele din meniul
zilnic. Cafeaua și ciocolata în exces pot cauza cefalee. De asemenea, alcoolul, nucile, aspartamul și
sucurile acidulate, bogate în cofeină, sunt vinovate pentru durerile tale de cap.